Poți fi precaut și în privința trecerii timpului.
Pe lângă estomparea ridurilor, B0toxul poate fi folosit și în scop profilactic. Mai exact, putem prevenii apariția ridurilor prin injectarea cu toxină botulinică.
Cum funcționează?
O dată injectat, B0toxul îți va relaxa mușchii de la nivelul zonei injectate, astfel încât aceștia nu vor mai face mișcările în profunzime, iar în acest mod ridurile nu se mai pot forma. Te vei menține tânără, vei avea un ten neted, luminos și bineînțeles fără riduri.
Ce trebuie să știți despre această procedură?
Intervenția nu este deloc dureroasă, astfel că ea nu necesită nici un fel de anestezie. Este vorba doar de câteva mici înțepături, în zonele în care ridurile s-au format deja sau au tendința să se formeze. De obicei, zonele afectate cel mai adesea de riduri sunt: fruntea, zona dintre sprâncene și colțurile ochilor. Bineînțeles, se pot forma riduri și la nivelul nasului (bunny lines) sau poate vă deranjează aspectul de portocală de la nivelul bărbiei (mentonului), care de asemenea se pot estompa cu B0tox.
Adesea oamenii cred că la o vârstă precum cea de 20, 25 de ani, dacă ridurile nu sunt încă profunde, tratamentul cu B0tox nu li se adresează. Trebuie să știți că, o dată formate, în static (atunci când nu ne mișcăm mușchii de la nivelul feței) ridurile sunt mai greu de estompat, uneori fiind necesare proceduri precum liftingul facial cu fire PDO (procedură minim invazivă) sau chiar chirurgicale (liftingul chirurgical), care necesită, bineînțeles, o perioadă de recuperare post-intervenție.
Deci, de ce să tratezi, când este mult mai simplu să previi?